Competițiile Ligii Prieteniei se bazează pe respect reciproc și pe îndeplinirea obligațiilor contractuale atât de către organizatori cât și de către echipele înscrise în competiții. Analizând evenimentele din timpul meciului desfășurat în data de 05.06.2018 între echipele FC COLENTINA și SPORTING BUCURESTI, Comisia de Organizare decide:
- ELIMINAREA din competițiile Ligii Prieteniei a jucătorului DENDEA IONUT, component al echipei FC COLENTINA și plată unei amenzi în valoare de 100 de lei. În timpul meciului disputat împotriva echipei SPORTING BUCURESTI, a avut un comportament nesportiv, o atitudine nepotrivită fata de echipa adversa, a adresat expresii și cuvinte jignitoare, amenințări cu acte de violență, tensionând ceilalți participanți la competiție.
Reamintim faptul că sancțiunea disciplinară este un mijloc preventiv–educativ și o măsură de constrângere care are ca scop restabilirea disciplinei și prevenirea săvârșirii de noi abateri. Liga Prieteniei nu va tolera sub nicio formă comportamentele agresive sau lipsite de fair-play!
Scopul nostru este să le oferim participanților condițiile ideale pentru a-și satisface dorința de a juca fotbal de plăcere, însa totul într-un cadru civilizat și disciplinat!