Liga Prieteniei nu înseamnă doar fotbal, spectacol, prieteni, relaxare și voie bună. Liga Prieteniei înseamnă și premii, și unele consistente chiar.
Spre exemplu, PSG Pantelimon evoluează în acest campionat cu un frumos rând de echipamente câștigat campionatul trecut în competițiile Ligii Prieteniei.
Este vorba despre un premiu în valoare de 150 de euro acordat de Liga Prieteniei pentru faptul că sezonul trecut, când evoluau sub numele de FC Voluntari, băieții de la PSG Pantelimon s-au clasat pe locul 3 în Cupa Ligii.
În contul acestui premiu în bani, cei de la PSG au primit un rând nou de echipamente inscripționate cu numere, nume, stema echipei și emblema Ligii Prieteniei.
Același premiu se acordă și în acest sezon echipei care va urca pe treapta a treia a podiumului în Cupa Ligii, astfel că orice formație din Liga Prieteniei care se înscrie în Cupa Ligii are șansa să lupte pentru ca sezonul următor să evolueze într-un rând nou de echipamente.