ArticoleLiga 1

„Cormoranii” trăiesc periculos: Au învins-o dramatic pe Metalplast și au revenit pe primul loc în Liga I

Liverpool Team pare să fi preluat ceva din spiritul de luptă al „Cormoranilor” de pe Anfield Road și, în ultima vreme, a devenit o specialistă a revenirilor de senzație în Liga I a Zonei Sud.

După succesul dramatic obținut acum două etape cu Whiteland, cea mai recentă ispravă a „Cormoranilor” din Liga Prieteniei a fost reușită miercuri seara, în fața celor de la Metalplast.

Pe terenul de la Antilopa, Liverpool Team a fost condusă de două ori de adversari, dar a izbutit de fiecare dată să întoarcă rezultatul și, în final, s-a impus dramatic, cu un gol marcat în minutul 38.

Devansată cu o seară înainte de Bizz Brasil din fotoliul de lider, Liverpool Team a început tare meciul cu Metalplast și a deschis scorul după doar trei minute de la primul fluier, prin Alexandru Mihai.

După câteva ocazii de 2-0 irosite de „Cormorani”, Metalplast a egalat în minutul 11, prin Dragoș Constantin, pentru ca, la doar două minute distanță, același Dragoș Constantin să-și aducă echipa în avantaj.

Manofu George a egalat pentru LFC cu două minute înainte de pauză, însă, după doar câteva secunde, Dragoș Constantin a recidivat și a stabilit scorul pauzei la 3-2 pentru Metalplast.

„Cormoranii” au revenit la conducerea jocului după pauză, grație veteranului Stoica Marian, care a semnat o dublă în minutele 30 și 33, al doilea gol fiind marcat de la 7 metri, acordat în urma unui henț comis în propriul careu de un fundaș advers.

Dragoș Constantin și-a încununat evoluția de senzație cu trei minute înainte de final, când a marcat al patrulea său gol și Metalplast a egalat astfel la 4.

Liverpool a avut însă puterea să mai forțeze o dată victoria și, după doar câteva secunde de la egalare, căpitanul Robu Alin l-a învins pe portarul advers și a înscris golul care le aduce „Cormoranilor” trei puncte uriașe în lupta pentru primul loc.

În urma acestui succes cu 5-4, Liverpool Team acumulează 21 de puncte în 7 etape disputate și este prima în ierarhia Ligii I Sud, la egalitate de puncte cu Bizz Brasil, dar cu golaveraj mai bun, în timp ce Metalplast rămâne cu 4 puncte și ocupă locul 15 în clasament.

Articole similare

Articol

Close
Close