
Pe terenul din Agronomie am avut un meci intre doua debutante la Liga Prieteniei, Old Boys respectiv FC Petrachioaia. Nici o analiza nu se putea face inainte de inceperea partidei intr-un meci intre doua echipe noi.
Prima repriza debuteaza cu golul lui Neagu Ionut de la Old Boys, insa in minutele 7, 8 respectiv 12 FC Petrachioaia intoarce rezultatul la un 3-1 in favoarea lor. Minutul 14 Bugeac Lucian marcheaza pentru 4-1 si se parea ca victoria nu le poate scapa din mana celor de la FC Petrachioaia. ”Batranii” dau dovada de experienta si concentrare in minutele 15, 16 si 17 golurile venind in poarta adversarilor si ceea ce era greu de preconizat se intampla, la pauza scorul fiind 4-4.
Moralul celor de la Old Boys este ridicat si in a doua repriza, ei gestionand rezultatul exact cum trebuia, minutul 22 aduce golul victoriei pentru ei prin Negrei Adrian. Cele 18 minute ramase de joc nu au fost suficiente pentru FC Petrachioaia sa strapunga apararea adversa si scorul final arata 5-4 pentru Old Boys intr-un meci in care au fost condusi cu 1-4.