ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiCupa Ligii

Bizz Brasil și FC Berceni și-au confirmat statutul de favorite și au debutat cu dreptul în Cupa Ligii

Ultima zi de fotbal a săptămânii ne-a adus patru partide din cadrul primei etape a grupelor Cupei Ligii pe terenul de la Intrarea Vrabiei.

FC PTM s-a urcat direct în fotoliul de lider al Grupei C, după ce a debutat furtunos în competiție în compania celor de la Real Rapid București, de care a dispus cu un categoric 10-5, după ce la pauză își adjudecase „un set”, scor 6-1.

Răduță Cristian a fost principala gură de tun a învingătorilor, cu patru goluri marcate, secondat de Baicu Cristian și Chiru Claudiu, cu câte o dublă, și Ripanu Claudiu, care a închis tabela în minutul 38.

Campioana FC Berceni a forțat exact cât a avut nevoie în disputa cu Chipita Stars, pe care a condus-o la pauză cu 3-0, pentru ca în final să se impună cu 6-2 și să își adjudece fără prea mari emoții cele trei puncte puse în joc.

ATV ROM nu a avut milă de FC 48 în duelul din cadrul Grupei A a Cupei Ligii și a câștigat cu 11-2, după ce la pauză a condus cu „doar” trei goluri, scor 4-1.

Badea Alex a fost remarcatul celor de la ATV ROM, înscriind toate cele patru goluri ale echipei sale din prima repriză.

Avocații de la ADSA-Restart Barou nu au fost în stare să le țină piept celor de la Bizz Brasil în disputa din cadrul Grupei A. „Brazilienii” au apăsat pedala de accelerație în prima repriză, pe care și-au adjudecat-o cu 4-1, pentru ca în partea secundă să se mulțumească cu conservarea avantajului și să se impună în final cu 5-2.

Vali Drumea și Rusu Marius au semnat câte o dublă pentru fost campioană a Ligii I Sud, pentru care a mai punctat și Claudiu Stanciu o dată, în timp ce onoarea avocaților a fost salvată de dubla reușită de decarul Munteanu Alex.

Articole similare

Close