PSG Pantelimon a făcut marți seară, pe terenul de la Intrarea Vrabiei, încă un pas important spre promovarea în Liga I a Zonei Sud.
Liderul Ligii a II-a Seria 1, cu punctaj maxim după cinci etape, a primit replica celor de la FC Colentina, de care a trecut fără prea mari probleme, cu scorul de 5-2, după ce la pauză a condus cu 2-1.
Mititelu Marian, vârful celor de la PSG Pantelimon, a fost MVP-ul partidei, semnând un hat-trick pentru echipa sa, în timp ce celelalte goluri ale învingătorilor au fost marcate de Carol Marian și Ghiță Ionuț.
Cele două goluri ale învinșilor au fost înscrise de mijlocașul Postole Alexandru și atacantul Postole Valentin Petrișor.
În urma acestui nou succes, PSG Pantelimon ajunge la șase victorii din șase etape disputate în acest sezon și, cu 18 puncte, este lider detașat al Ligii a II-a Seria 1, la 5 puncte în fața principalei urmăritoare, FC Juve.
De partea cealaltă, FC Colentina rămâne și după acest meci cu 6 puncte și ocupă poziția a opta în ierarhie.