ArticoleLiga 2

Răsturnare spectaculoasă de scor reușită de Liverpool II în fața celor de la Friends United

Liverpool II a reușit să revină și să se impună în fața celor de la Friends United, obținând astfel primele ei puncte din noul sezon al Ligii a II-a Seria 2.

După ce au fost conduși cu 0-1 la pauză, „micii Cormorani” au revenit admirabil în repriza secundă, când, deși s-au mai văzut odată conduși, au marcat de patru ori și s-au impus în final cu 4-2.

Primul sfert de oră al partidei a fost unul strâns, în care cele două echipe au fost preocupate să nu primească gol.

Ionașcu Iustinian a spart gheața în minutul 15, iar Friends United a intrat cu avantaj minim la cabine.

Băieții de la Liverpool au ieșit mai motivați de la cabine și au egalat după șase minute, prin Dumitrașcu Ionuț, însă nu s-au bucurat decât câteva secunde, pentru că Gheorghe Marian i-a readus pe „Prieteni” în avantaj în minutul 27.

Dumitrașcu Ionuț a reușit „dubla” și a mai egalat o dată pentru Liverpool II, care a avut un final de senzație.

Dumitru Bogdan i-a adus pe „Cormorani” în avantaj în minutul 36, iar Marin Marcel a consolidat victoria celor de la Liverpool, scor 4-2, cu golul marcat cu un minut înainte de final.

Liverpool II obține astfel prima victorie din acest sezon și urcă până pe locul 4 în clasament, în timp ce, fără punct, Friends United este „lanterna roșie” a Ligii a II-a Seria 2.

Articole similare

Close