ArticoleArticole prima paginaBUCURESTILiga 1

LIGA 1. Meci incalcit intre Armata Salvarii si FC Colentina. X pauza / X final, intre locul 6, respectiv 7!

Etapa cu numarul 21 a Ligii 1, a venit cu o prima partida ce se anunta extrem de echilibrata. Locul 6, Armata Salvarii, a intalnit locul 7, formatia FC Colentina. Egalitate de puncte intre cele doua echipe, insa cu mentiunea ca FC Colentina avea doua jocuri in minus fata de adversara ei.

Asistam la o prima parte fara prea multe ocazii de poarta. Un joc incalcit, insa cu doua echipe asezate bine in teren. Marile oportunitati de gol apar in a doua parte a primei reprize, atunci cand Armata Salvarii rateaza cateva ocazii uriase de a marca, la una dintre acestea doi jucatori singuri cu portarul Colentinei nu au reusit sa isi duca echipa in avantaj. Baietii de la FC Colentina au avut si ei sansa de a trece in avantaj, insa nu au reusit acest lucru. Un 0-0 pe undeva echitabil, dupa cele 20 de minute scurse din joc.

In debutul reprizei secunde, prima ocazie o are FC Colentina, la o greseala a apararii celor de la Armata Salvarii, insa mingea trece pe langa stalpul din stanga, in urma unui sut destul de puternic. La un corner al celor de la Colentina, unul dintre fundasii celor de la Armata Salvarii are ghinionul de a tine mana departata de corp, la sutul puternic al unuia dintre atacantii Colentinei. Penalty batut de capitanul echipei, Ciobanu Marian, fructificat in minutul 23, 1-0 pentru FC Colentina. In minutul 26, defensiva celor de la Colentina nu a luat in seama strigatul de pe margine ”vezi ca iti intra in mijloc om”, iar la un aut de pe partea dreapta al baietilor de la Armata Salvarii, Arginta Andrei vine din spate si inscrie pentru 1-1.

1-1 avea sa fie scorul final, dupa o continuare fara orizont a jocului, pentru ambele formatii. Multe faze fixe, in special cornere, insa nimic concret pe tabela. Un rezultat echitabil, dupa desfasurarea jocului.

 

Articole similare

Close