ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiLiga 2 Est

Joi seara a debutat Liga a II-a Est! Diamond Stars s-a impus cu 5-3 în fața celor de la SPRS 2001

Seara de joi a fost una specială în Liga Prieteniei București: ne-a adus, pe terenul de la Intrarea Vrabiei, primul meci al sezonului din cadrul Ligii a II-a Est.

Primul meci al sezonului Ligii a II-a Est le-a avut ca protagoniste pe Diamond Star și SPRS 2001.

Diamond Star a început excelent partida și în minutul 3 a deschis scorul, grație reușitei semnate de Somarlea Alexandru, pentru ca cu două minute înainte de pauză să mai lovească o dată, prin Găzdaru Robert, astfel că a intrat la cabine cu avantaj de două goluri.

Băieții de la SPRS au ieșit mai montați de la cabine și au forțat egalarea, reducând din diferență la două minute de la reluare, prin Popescu Mihai, însă Diamond nu a acuzat șocul și a dus rapid scorul la 5-1, prin Jojanu Alexandru, Popescu Florin și același Somarlea Alexandru.

Golurile marcate pe final de meci pentru SPRS 2001 de Grigore Sebastian nu au făcut decât să reducă din diferență și să stabilească scorul final la 5-3 pentru Diamond Star, care se instalează astfel în fruntea ierarhiei Ligii a II-a Est.

Articole similare

Close