
FC Tunari a obținut o victorie la scor, luni seară, în fața celor de la Interbragadiru, și, grație celor trei puncte câștigate, urcă pe podiumul Ligii a II-a Seria 1.
După ce s-au văzut conduși încă din primul minut, băieții de la Tunari au turat motoarele și au intrat cu avantaj de patru goluri la cabine, scor 6-2 la pauză.
Nici în partea secundă lucrurile nu au stat foarte diferit, iar cei de la Tunari au mai marcat de cinci ori, în timp ce Tănase Florin a închis tabela cu golul său înscris cu un minut înainte de final pentru Interbragadiru.
Gheorghe Ștefan, Lecu Gabriel și Buricea Daniel au semnat câte un hat-trick pentru FC Tunari în meciul de pe terenul din Dristor, în timp ce Spiridon Cristian și Canțur Daniel au punctat câte o dată în poarta celor de la Interbragadiru.
De partea cealaltă, golurile învinșilor din acest duel au fost marcate de Ispas Alexandru, Bongioi Sergiu și Tănase Florin.
În urma victoriei cu 11-3, Tunari ajunge la 6 puncte în trei etape și urcă pe ultima treaptă a podiumului, în timp ce Interbragadiru are un punct obținut în două meciuri și ocupă poziția a opta a ierarhiei.