Liga Prieteniei și-a mai disputat o etapă și se apropie de finalul sezonul regulat, la Timișoara. Competiția se pregătește să intre în faza a doua, cea în care aflăm câștigătoarea campionatului.
Zilele trecute, amatorii de fotbal disputat în mod organizat au avut parte de o nouă etapă a sezonului regulat al Ligii Prieteniei Timișoara. Pe terenurile bazei sportive Nefer Prod s-au disputat trei jocuri, cel mai important fiind cel dintre MVT Timișoara și Viitorul Timișoara, ocupantele locurilor 1 și 4 ìn top. Echipa clasată în fruntea clasamentului s-a impus cu scorul de 4-2, după ce Viitorul a condus cu 2-1 la pauză. Golurile au fost marcate de Tănasie Valentin de două ori și Mihart Răzvan tot de două ori, pentru MVT, în timp ce golurile echipei oaspete au fost reușite de Cristea Samuel și Ioviţu Florin.
Celelalte două partide disputate în cadrul acestei etape s-au încheiat cu același scor, 11-1. Astfel, Neferprod a dispus de FC Rossonerii, după ce la pauză gazdele au condus cu 6-0. Golurile partidei au fost reușite de Sturza Claudiu (4 reușite), Ciortan Paul (3) și Butnaru Sorin, respectiv Boe Niculae, câte două. Cu același scor s-a încheiat și disputa dintre Portocala Dilie și Dedeman Timișoara. În acest meci, oaspeții au condus cu 4-1 la pauză, însă “dilii” nu doar că nu au reușit să mai înscrie, dar au și încheiat un nou meci cu golaveraj inferior mare. Dacă “onoarea” portocaliilor a fost salvată de Busuioc Florin, pentru Dedeman au marcat: Banu Răzvan (5 goluri), Dubovan Cosmin (3) și Sas Denis, Ilinca Mădălin și Hoanos Alex câte un gol.
Următoarea etapă din sezonul regulat a fost programată astfel:
- miercuri, 04.04.2018:
ora 21.00 Juventus Timișoara vs. MVT Timișoara;
ora 22.00 Viitorul Timișoara vs. Rapid Timișoara. - joi, 05.04.2018:
ora 20.00 Celtic Timișoara vs. FC Rossonerii:
ora 21.00 Poker Stars vs. FC SRS;
ora 22.00 Neferprod vs. Dedeman Timișoara.
Neferprod vs. Dedeman Timișoara.