ArticoleLiga 1 Est

Tinerii i-au învins pe băieții „cu viitor” din Otopeni! Young Boys a rămas astfel principala urmăritoare a liderului Ligii I Est

Young Boys, a doua clasată în ierarhia Ligii I Est, a primit joi seara, pe terenul din Giulești, replica băieților de la Viitorul Otopeni.

Cei de la Viitorul Otopeni n-au putut ține piept adversarilor decât în prima repriză, încheiată cu scor strâns, 3-2 pentru Young Boys, care în partea secundă a forțat desprinderea și a reușit să se impună în final cu 7-3.

Călinescu Dragoș a fost eroul „tinerilor”, marcând nu mai puțin de patru goluri în poarta Viitorului. Celelalte reușite ale învingătorilor au fost înscrise de Găman Eduard (2) și Miron Leonard.

De partea cealaltă, Cristea Alexandru a reușit o dublă pentru învinși, pentru care a mai punctat o dată Mihai Daniel, însă Viitorul Otopeni nu a sperat decât o repriză că poate obține ceva din acest joc.

În urma acestei victorii categorice, Young Boys acumulează 33 de puncte și rămâne principala urmăritoare a liderului Athletic Urziceni, care se află însă la distanță mare, de 7 puncte.

Chiar dacă are șanse infime la titlul de campioană a Ligii I Est, Young Boys este foarte aproape de calificarea în Superliga Prieteniei 2016, unde cele mai bune trei echipe din Liga I Est se vor bate pentru premiul de 1.500 de euro și șansa de a reprezenta România la European Friendship League cu primele trei echipe din Liga I Sud, primele trei echipe din Cupa Ligii Prieteniei și campioanele din Vâlcea, Giurgiu, Sibiu, Pitești, Brașov, Piatra Neamț, Constanța și Galați.

Învinsa Viitorul Otopeni rămâne cu 13 puncte și ocupă locul 7 în clasamentul Ligii I Est.

Articole similare

Articol

Close
Close