ArticoleLiga 2

Liverpool II face o primă repriză perfectă în fața lui Diham Boys, câștigă și urcă pe podiumul Ligii a II-a Seria 2

Liverpool Team II a reușit vineri seară, pe terenul din Dristor, să obțină al doilea succes consecutiv din acest sezon al Ligii a II-a Seria 2.

„Micii Cormorani” s-au impus cu 4-1 în fața celor de la Diham Boys, după ce au reușit o primă repriză de senzație, pe care și-au adjudecat-o la zero, și au urcat până pe podiumul Ligii a II-a Seria 2.

Dumitrescu Ionuț, Pană Mădălin, Tudor Simion și Adam Adrian au fost marcatorii lui Liverpool Team II din această partidă. „Cormoranii” au marcat toate cele patru goluri în prima repriză, în care au reușit să închidă propria poartă și să nu le permită adversarilor să înscrie.

În partea secundă, pe fondul relaxării băieților de la Liverpool Team, care au încercat să țină de rezultatul favorabil, Diham Boys nu a izbutit decât să marcheze golul de onoare, prin decarul Bogdan Floarea.

S-a terminat 4-1 pentru Liverpool Team II, care acumulează al doilea succes consecutiv și, cu 6 puncte adunate, urcă până pe locul 3 al clasamentului, după trei etape, în timp ce Diham Boys rămâne cu 3 puncte și ocupă poziția a cincea în ierarhia Ligii a II-a Seria 2.

Articole similare

Close