Așa cum a obișnuit din sezoanele precedente, Liga Prieteniei le oferă și în 2016 echipelor care evoluează în competițiile pe care le organizează premii de mii de euro și subvenții pentru participarea la Friendship Open Tournament și European Friendship League, turnee care se vor disputa în perioada 10-12 august 2016, respectiv 12-14 august 2016, în Albena, Bulgaria, și unde doar din țara gazdă vor participa cel puțin 10 echipe.
În prezent, sub egida Ligii Prieteniei se desfășoară două competiții, Liga Prieteniei – Zona Sud și Liga Prieteniei – Zona Est, urmând cât de curând să înceapă și Cupa Ligii Prieteniei.
Cele mai bune echipe din aceste trei competiții vor avea posibilitatea de a se bate pentru Superliga Ligii Prieteniei, unde câștigătoarea ia totul, mai exact premiul în bani în valoare de 1.500 de euro și participarea asigurată la European Friendship League, unde se va înfrunta cu cele mai bune echipe din alte șapte țări.
Iată care sunt, în detaliu, premiile pe care Liga Prieteniei le acordă în acest sezon pentru fiecare competiție:
Pentru campionatul Ligii Prieteniei Sud:
– primele trei locuri participă la Superliga Ligii, unde premiul este de 1.500 de euro; câștigătoarea participă la European Friendship League;
– locul întâi primește un voucher de excursie în valoare de 200 de euro, locul 2 – voucher de excursie în valoare de 100 de euro, locul trei – echipamente sportive în limita a 75 de euro;
– echipamente subvenționate;
– subvenționarea participării, în limita a șase persoane, la Friendship Open Tournament din Albena, în cuantum de 1.500 de euro.
Pentru campionatul Ligii Prieteniei Est:
– primele trei locuri participă la Superliga Ligii, unde premiul este de 1.500 de euro; câștigătoarea participă la European Friendship League;
– locul întâi primește un voucher de excursie în valoare de 150 de euro, locul 2 – voucher de excursie în valoare de 100 de euro, locul trei – echipamente sportive în limita a 50 de euro;
– echipamente subvenționate;
– subvenționarea participării, în limita a șase persoane, la Friendship Open Tournament din Albena, în cuantum de 1.500 de euro.
Pentru Cupa Ligii Prieteniei:
– primele trei locuri participă la Superliga Ligii, unde premiul este de 1.500 de euro; câștigătoarea participă la European Friendship League;
– locul întâi primește un voucher de excursie în valoare de 150 de euro, locul 2 – voucher de excursie în valoare de 100 de euro, locul trei – echipamente sportive în limita a 50 de euro;
– echipamente subventionate;
– subvenționarea participării, în limita a șase persoane, la Friendship Open Tournament din Albena, în cuantum de 1.500 de euro.
În total, fondul de premiere, pentru un număr de 46 de echipe, ajunge la 4.300 de euro, fără cupe, medalii și petrecerea de final de sezon.
Detalii referitoare la Superliga București 2016:
La Superligă participă primele trei echipe din Liga I Sud și Liga I Est, primele trei echipe din Cupa Ligii Prieteniei și campioanele din Vâlcea, Giurgiu, Sibiu, Pitești, Brașov, Piatra Neamț, Constanța și Galați.
Câștigătoarea participă la European Friendship League și va obține un premiu în bani în valoare de 1.500 de euro.
Taxa de participare este de 100 de euro.
Se joacă în format 5+1, pe teren de iarbă sintetică, de vineri până duminică, în patru grupe de câte patru echipe. În grupe se joacă doar tur, după care se vor disputa fazele eliminatorii.
Gazdă va fi terenul de joc de la baza Antilopa, calea Dudești-Pantelimon nr. 44.
Detalii referitoare la Friendship Open Tournament:
Perioada de desfășurare: 10-12 August 2016.
Subvenționarea pentru acest sezon este în cuantum de 1.500 de euro și se acordă pentru 6 persoane dintr-o echipă. Pot participa oricâte persoane, inclusiv prieteni, iubite și rude.
Pot participa și echipe care nu au făcut parte din competițiile Ligii Prieteniei, dar acestea nu beneficiază de subvenție și li se vor aplica alte prețuri.
La cerere, pentru prietenii din cadrul Ligii, prețurile preferențiale pot fi oferite și pentru sejur mai mare de trei zile, două nopți, dar nu beneficiază de subvenție.
În urma protocolului semnat cu partenerii bulgari, vor participa echipe din mai multe țări, iar Bulgaria va aduce cel puțin 10 echipe.
Echipele vor juca în grupe de câte trei, doar tur, ulterior urmând a disputa faze eliminatorii. Nu se vor percepe alte taxe de organizare, în afara prețului achitat pentru sejur.
Propuneri pentru sezonul următor:
– Crearea Ligii a Treia în Zona Sud și a Ligii a Doua în Zona Est.
– Subvenția pentru Friendship Open Tournament să se acorde pentru 10 persoane de echipă, inclusiv rudelor prietenilor din cadrul echipelor.
– Superliga și Friendship European League se vor desfășura o singura data pe an. În anul 2017, European Friendship League se va desfășura la București. În cadrul competiției, vor participa campioana și vicecampioana fiecărei țări.