Liga Prieteniei v-a promis la debutul sezonului 4 că în acest campionat trece la next level și se ține de cuvânt!
După campionatul Europa League desfășurat la Vâlcea, luna august va veni cu noi surprize pentru prietenii Ligii!
Două super-turnee vor fi organizate în luna august în Albena, Bulgaria, unde echipele din România participante în Liga Prieteniei, și nu numai, își vor putea măsura forțele cu cele mai bune echipe de minifotbal ale Europei.
Între 10 și 12 august, se va desfășura Friendship Open Tournament, în timp ce, între 12 și 14 august, va fi organizat turneul European Friendship League.
La Friendship Open Tournament, se pot înscrie atât echipe care participă în competițiile organizate sub egida Ligii Prieteniei, cât și alte echipe din țară. De asemenea, la turneu vor lua parte cel puțin 15 echipe din țări precum Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova și Albania.
Prețul oferit de Liga Prieteniei pentru echipele din București va fi de 20 de euro de persoană pe zi, în limita a șase persoane de echipă, la care se adaugă doi euro pe zi de persoană pentru organizarea competiției. Prețul include două zile de cazare cu trei mese. Pentru rude sau prieteni din afara Ligii, prețul va fi de 50 de euro de persoană pentru două zile, cu trei mese incluse.
Pentru echipele din afara Ligii Prieteniei, prețul va fi de 60 de euro de persoană pentru două zile, cu trei mese incluse.
În cadrul European Friendship League, cele mai bune echipe de minifotbal ale României se vor duela cu cele mai bune echipe de fotbal din alte șapte țări ale Europei: Bulgaria, Albania, Macedonia, Grecia, Germania, Țara Galilor și Republica Moldova.
Din România, câștigătoarea Super Ligii Prieteniei va avea asigurată participarea la European Friendship League și se va duela cu cele mai bune echipe ale Europei.
We say hello to our friends! We can’t wait to meet them to see which country has the best football teams from Europe!