ArticoleArticole prima paginaBUCURESTICompetitiiLiga 1 Est

Liga I Est: Hooligans a oprit seria negativă cu o victorie categorică în fața celor de la Diham Boys

Hooligans și Diham Boys s-au întâlnit marți seara, pe terenul de la Plazza, într-o partidă din cadrul etapei a 11-a a Ligii I Est din Liga Prieteniei București.

Venită după 3 meciuri la rând fără victorie, Hooligans a intrat extrem de motivată pe teren în disputa cu Diham Boys, căreia nu i-a dat nicio șansă să spere la cele 3 puncte puse în joc.

Astfel, cu Chircalan Marius aflat în zi de grație, Hooligans a reușit să se impună cu 4-0 și să întrerupă seria de rezultate negative începută în etapa a opta.

După un prim sfert de oră în care cele două defensive au fost de netrecut, Hooligans a izbutit să intre cu avantaj de 3 goluri la cabine grație hat-trick-ului reușit pe finalul primei reprize de eroul Chircalan Marius.

Scenariul s-a repetat în partea secundă, în care nu s-a marcat timp de mai bine de un sfert de oră, pentru ca Marius Bucalet să înscrie pentru Hooligans în minutul 36 și să stabilească scorul final la 4-0 în favoarea formației sale.

Grație acestui succes, Hooligans acumulează 23 de puncte și ocupă poziția a patra a clasamentului Ligii I Est, la 3 puncte de podium.

De partea cealaltă, Diham Boys rămâne cu 11 puncte și se află pe poziția a 10-a a ierarhiei.

Articole similare

Close