Joi seara am avut pe terenul de la Intrarea Vrabiei două partide din cadrul etapei a șasea a Ligii a II-a Sud.
Inter Bragadiru a făcut o primă repriză de senzație în compania celor de la Fotbal Club Power, adjudecată la scor de tenis, 6-2, pentru ca în final să se impună cu 7-3, prin dublele marcate de Zamfir Marian, Ispas Alexandru, Tănase Florin și reușita semnată de Cenușe Marian.
Ionașcu Justinian (2) și Dragoiescu Alexandru au punctat pentru înviși, care rămân cu 3 puncte și ocupă locul 7 al clasamentului Ligii a II-a Sud, în timp ce Inter Bragadiru este pe a doua treaptă a podiumului, cu 12 puncte.
Waiters București și Universitatea București au fost protagonistele celui mai echilibrat meci al serii.
După 2-2 la pauză, Waiters București și-a adjudecat partea secundă cu 2-1 și s-a impus în final cu 4-3, grație reușitelor semnate de Stan Ionuț, Simion George, Cruceru Ionuț și Florin Albu, în vreme ce pentru pierzători au punctat Ghiceanu Bogdan, Alex Munteanu și Daniel Dumitrache.
În urma acestui rezultat, Waiters București face 12 puncte și este pe locul 3 al ierarhiei, în vreme ce Universitatea rămâne cu 3 puncte și ocupă poziția a șasea a clasamentului Ligii a II-a Sud.