Articole

Fair Play castiga un duel important in Liga I cu o contracandidata la salvarea de la retrogradare!

In Liga I am avut aseara un meci intre lanterna rosie, Royal Eagles si echipa aflata in vecinatatea acesteia, Fair Play, doua echipe fara nici un punct pana la acest duel. Confruntarile acestea sunt decisive in vederea salvarii de la retrogradare deoarece este greu de crezut ca aceste echipe vor scoate multe puncte din meciurile grele cu echipele din prima jumatate a clasamentului.

Minac Mihai deschide scorul pentru Royal Eagles in minutul 3, iar in minutul 7 fundasul echipei, Baducu Andrei majoreaza avantajul pe tabela la 2-0. Jocul mergea ceas pentru lanterna rosie atunci cand Epure Marius marcheaza golul de 3-0 si se parea ca in sfarsit vor castiga puncte in aceasta etapa. Nimeni nu poate sa spuna cu exactitate ce a fost rupt in jocul lor din minutul 10 al primei reprize, dar ce avea sa urmeze era de neexplicat. Minutul 11 Fair Play marcheaza prin Anghel Dan iar acelasi jucator mai puncteaza si in minutul 13 reducand din diferenta. Cazan Cristian egaleaza in minutul 15 si Royal Eagles cade din punct de vedere moral in acel moment. Minutul si golul pentru Fair Play, Anghel Dan realizeaza hattrick-ul in minutul 16 si isi aduce echipa in avantaj, asta dupa ce a fost condusa cu 3 goluri cu 6 minute mai devreme. Tache Valentin inchide conturile in prima repriza printr-un gol marcat de el in minutul 19 si scorul pauzei a fost 5-3 pentru Fair Play.

In a doua repriza Cazan Cristian aduce linistea in acest meci prin golul din minutul 25, scorul fiind 6-3 dupa acel moment. Linistea lor avea insa sa fie tulburata de o tresarire de orgoliu a lanternei rosii, acestia micsorand avantajul celor de la Fair Play la doar un gol prin reusitele lui Minac Mihai respectiv Epure Mihai. Emotiile celor de la Fair Play sunt date la o parte in minutul 34 atunci cand Tache Valentin inchide tabela la 7-5. Fair Play castiga primele 3 puncte din aceasta editie de campionat si spera in salvarea de la retrogradare pana la sfarsitul campionatului. Royal Eagles pierde o partida extrem de importanta si o sa ii fie din ce in ce mai greu sa se salveze.

Articole similare

Close