ArticoleCupa Ligii

După o primă repriză echilibrată, Bizz Brasil s-a dezlănțuit și a învins-o la scor pe FC Botafogo în Grupa A1 din Cupa Ligii

Bizz Brasil, campioana Ligii Prieteniei din acest sezon, a primit vineri seara replica celor de la FC Botafogo, într-o partidă din cadrul etapei a doua a Grupei A1 din Cupa Ligii.

Disputa de pe terenul din Ghencea a fost echilibrată în prima ei jumătate, la cabine intrându-se cu scor egal, 1-1.

Uraganul numit Bizz Brasil s-a dezlănțuit însă după pauză, când băieții de la Botafogo nu au mai fost capabili să țină piept adversarilor și au încasat nu mai puțin de cinci goluri, fără să mai marcheze vreunul.

S-a terminat astfel 6-1 pentru Bizz Brasil, care își continuă drumul spre semifinalele Cupei Ligii și speră să realizeze eventul în acest sezon.

Drumea Valentin a fost omul meciului, punctând de patru ori în poarta lui Botafogo, celelalte goluri ale lui Bizz Brasil fiind înscrise de Flămânzeanu Valentin și Lalu Alexandru.

De partea cealaltă, golul de onoare al învinșilor din această partidă a fost marcat în prima repriză de Rotaru Bogdan.

În urma acestui rezultat, Bizz Brasil acumulează 6 puncte și conduce ierarhia Grupei A1, urmând ca în ultima etapă să se dueleze cu FC Prietenii, în timp ce FC Botafogo ajunge la al doilea eșec consecutiv, este ultima în grupă, iar în ultima rundă o va întâlni pe AC Militari.

Articole similare

Articol

Close
Close