Articole

„Cormoranii” zboară spre Liga I! Liverpool câștigă derby-ul cu Progresul din Liga a II-a Seria 2 și e cu un pas în Primul Eșalon

Miercuri seară a avut loc derby-ul Ligii a II-a Seria 2: primele două clasate, Liverpool Team și Progresul 1944 Spartac, s-au întâlnit de la ora 23:20 pe terenul de la Plazza, în poate cel mai așteptat duel al zilei.

Înaintea duelului direct, Liverpool Team conducea clasamentul, cu 33 de puncte și un parcurs aproape perfect, 11 victorii din 12 meciuri, în timp ce Progresul avea un punct mai puțin, dar două jocuri în plus disputate, astfel că avea nevoie de o victorie pentru a menține deschisă lupta pentru prima poziție a ierarhiei. Nu a fost însă să fie pentru cei de la Progresul, pentru că băieții de la Liverpool Team au confirmat forma excelentă arătată până acum și s-au impus cu 4-1.

Prima repriză a fost una echilibrată, în care ambele formații și-au creat ocazii de poartă, dar cele două defensive au rezistat, astfel că la pauză s-a intrat cu scorul de 0-0 pe tabelă.

„Cormoranii” s-au mobilizat mai bine în partea secundă și au reușit să deschidă scorul la patru minute după reluare, prin Mihai Alexandru. Progresul 1944 Spartac a replicat însă imediat, iar Goian Daniel a egalat din lovitură liberă în minutul 25.

Liverpool Team a dat dovadă de maturitate și nu a acuzat șocul egalării, iar Gheorghe Laurențiu i-a readus pe „Cormorani” în avantaj în minutul 26.

În minutul 28, Iulian Bratu a răsucit cuțitul în rana celor de la Progresul și a făcut 3-1 pentru Liverpool Team, cu un șut plasat la colțul lung, pentru ca în minutul 37 căpitanul Coman Andrei să stabilească scorul final.

Liverpool Team trece cu 4-1 de Progresul 1944 Spartac și conduce Liga a II-a Seria 2 cu patru puncte în fața principalei urmăritoare, dar și cu două jocuri mai puțin disputate, astfel că se poate considera deja cu un pas în Liga I.

Articole similare

Close