ArticoleLiga 1

Condusă la pauză de Real București, Dream Team a revenit furioasă de la cabine și s-a impus categoric

Dream Team și Real București s-au întâlnit vineri seară, pe terenul din Ghencea, într-una dintre restanțele etapei a zecea din Liga I Sud.

Conduși la pauză cu 1-0 de Real București, băieții de la Dream Team au ieșit extrem de montați de la cabine și au marcat de patru ori în partea secundă, fără să mai primească vreun gol, astfel că s-au impus în final cu 4-1.

Cele două defensive au funcționat ireproșabil până în ultimul minut al primei reprize, când apărarea lui Dream Team a dat primul rateu, iar Voinea Andrei a deschis scorul pentru Real București.

Dream Team a reușit o parte secundă foarte bună, în care a punctat de patru ori, prin Popescu Alexandru și Ivan Ionuț, care au semnat câte o dublă, și a câștigat astfel cele trei puncte puse în joc.

În urma acestui rezultat, Dream Team acumulează 15 puncte și este pe poziția a șaptea în clasamentul Ligii I Sud, în timp ce Real București rămâne cu o zestre de 6 puncte și ocupă locul 16 după 10 etape disputate.

Articole similare

Close