Anonim și Liverpool Team II s-au întâlnit vineri seară, pe unul dintre terenurile din Dristor, într-un derby pentru podiumul Ligii a II-a Seria 2.
Băieții de la Anonim s-au impus dramatic în disputa cu „micii Cormorani”, scor 3-2, după ce aceștia au deschis scorul, iar Anonim a revenit și a condus cu 2-1 la pauză.
Marin Marcel a punctat primul pe tabelă, iar după doar patru minute Liverpool Team II conducea cu 1-0.
Anonim nu a acuzat șocul primirii golului și a izbutit să întoarcă scorul până la pauză, grație reușitelor semnate de Balgiu Radu (min. 11) și Dovleac Florin (min. 19).
Partea secundă a început excelent pentru „Cormorani”, Coman Andrei egalând cu o lovitură de cap la doar câteva secunde de la reluare.
Au urmat mai bine de 15 minute în care cele două formații au căutat golul victoriei, însă cele două defensive au fost de netrecut.
Diferența s-a făcut cu două minute înainte de final, când Oprea Laurențiu a marcat golul de trei puncte pentru Anonim, care s-a impus cu 3-2 și a împins-o pe Liverpool Team II în afara podiumului Ligii a II-a Seria 2.
În urma acestui rezultat, Anonim urcă pe poziția secundă a campionatului, cu 15 puncte în 7 etape, în timp ce Liverpool Team rămâne cu 12 puncte după 6 etape și cade pe poziția a patra a ierarhiei.