
Sezonul 4 al Ligii Prieteniei va începe cum nu se putea mai bine! Cele mai bune echipe ale ediției recent încheiate, Liverpool Team și FC Berceni, își vor disputa joi, de la ora 22:00, pe terenul de la Intrarea Vrabiei, Supercupa Ligii Prieteniei, într-o reeditare a finalei Cupei din sezonul trecut.
Liverpool Team joacă Supercupa din postura de câștigătoare a Cupei Ligii, trofeu pe care l-a câștigat grație victoriei, scor 3-1, obținute în urmă cu doar o săptămână în finala cu FC Berceni.
Vezi și: Ce revanșă are de luat managerul lui Liverpool la Supercupa cu Berceni – Interviu
De partea cealaltă, FC Berceni va evolua în Supercupă din poziția de câștigătoare a campionatului Ligii Prieteniei, după ce a reușit un final de sezon incredibil, cu 10 victorii consecutive și un succes răsunător în ultima etapă, în derby-ul pentru titlu cu Hooligans, scor 5-1.
În urma succesului înregistrat în duelul de săptămâna trecută, ne putem gândi că băieții de la Liverpool Team pornesc cu un ușor ascendent moral în fața celor de la Berceni, însă campionii vor fi dornici de revanșă, astfel că se anunță un nou spectacol fotbalistic între două echipe extrem de valoroase.