
AC Militari a trecut marți seară, pe terenul din Agronomie, de FC Colentina și a ajuns la al patrulea succes consecutiv în Liga a II-a Seria I, în urma căruia încă speră să prindă la finalul sezonului unul din locurile promovabile.
După ce s-a intrat cu 0-0 la cabine, băieții de la AC Militari au intrat mult mai montați în teren în repriza secundă, reușind să rezolve ecuația câștigătoarei din această partidă în doar patru minute.
În minutul 22, AC Militari a deschis scorul prin Vochin Cosmin, pentru ca două minute mai târziu Ionuț Bancu să dubleze avantajul echipei sale, iar în același minut 24 Turturea Andrei să ducă scorul la 3-0.
Pârvu Gabriel a stabilit scorul final cu șapte minute înainte de pauză, când a marcat golul de 4-0 pentru AC Militari.
În urma acestui succes, AC Militari este pe locul 5 în clasamentul Ligii a II-a Seria 1, la trei puncte de următoarea clasată și la patru puncte de echipa aflată pe ultima treaptă a podiumului.
De partea cealaltă, FC Colentina ocupă poziția a 14-a, cu o zestre de 17 puncte.