Regulament nr. 2

REGULAMENT SANCTIUNI

             

 

                Pentru o buna organizare, aplicare unitara si predictibilitate a sanctiunilor pecuniare si administrative Asociatia Liga Prieteniei Pentru Educatie edicteaza urmatorul Regulament.

           

            Art 1. Prezentul regulament se aplica indiferent de subiectul activ al faptei generatoare de sanctiuni.

Art 2. Persoanele desemnate a aplica sanctiuni sunt Organizatorul, Presedintele Comisiei de Arbitraj Centrale sau Locale si Comisia de Disciplina.

Art 3. Presedintele Comisiei de Arbitraj Centrale sau Locale aplica sanctiuni pentru neregulile sportive constatate in timpul desfasurarii meciurilor de catre acesta sau arbitrii desemnati a conduce meciurile.

Art 4. Organizatorul aplica sanctiuni pecuniare si administrative generate de spectatorii unei echipe sau neregulile constatate in afara timpului destinat desfasurarii meciurilor. Acesta aplica sanctiuni si pentru injuriile grave ori agresiuni savarsite fata de el sau echipa de organizare.

Art 5. Sanctiuni ce pot fi aplicate de Presedintele Comisiei de Arbitraj Centrale sau Locale

  1. a) Injurii repetate adresate propriilor coechipieri de mica insemnatate cartonas verde si 10 de lei amenda.
  2. b) Injurii adresate prietenilor din echipa adversa cartonas negru si 10 lei amenda.
  3. c) Injurii grave adresate oricarui prieten jucator, tentativa de agresiune ori scuipat, cartonas rosu si amenda 50-100 lei amenda. Eliminare din meci si o etapa suspendare. In functie de gravitate se pot aplica pana la 1- 3 etape de suspendare.
  4. d) Agresiuni fizice de mica insemnatate, ca de exemplu atingere cu palma, impingere, cartonas rosu, amenda 50-100 lei, eliminare din meci si trei etape suspendare.
  5. e) Agresiuni fizice de mare insemnatate, ca de exemplu, lovire cu pumnul, piciorul ori capul, eliminare din meci, cartonas rosu, amenda 50-100 lei, suspendare 5-15 etape. Daca fapta a fost extrem de grava propune Asociatiei eliminarea definitiva a persoanei generatoare de prejudicii.
  6. f) In cazul in care mai multi prieteni din cadrul unor echipe sunt implicati intr-un incident sanctiunea se va aplica pentru fiecare in parte, corespunzator lit a,b,c,d,e.
  7. g) Pentru jucatorii de pe banca de rezerve se aplica aceleasi sanctiuni corespunzator.

 

Art 6. Sanctiuni ce se pot aplica de Organizator.

  1. a) Pentru spectatori se aplica amenzi echipei de care apartin in cuantum de 1000-5000 de lei.
  2. b) Injuriile sau agresiunile membrilor Asociatiei Liga Prieteniei pentru Educatie, indrumatori, arbitri, alt personal se sanctioneaza cu sume intre 1000-5000 de lei, intre 5-15 etape de suspendare si incunostiintarea autoritatilor competente.
  3. c) La trei cartonase galbene sau verzi cumulate de-a lungul unei competitii aplica o etapa suspendare si 5 lei amenda.

 

Art 7. Sanctiuni de joc.

Cartonasul rosu se sanctioneaza cu eliminarea jucatorului pe durata desfasurarii meciului si a echipei in sensul in care aceasta va avea un om mai putin pe teren timp de 5 minute.

Doua cartonase galbene intr-un meci se sactioneaza cu cartonas rosu si cu eliminarea jucatorului pe durata desfasurarii meciului si a echipei in sensul in care aceasta va avea un om mai putin pe teren timp de 5 minute.

Trei cartonase galbene primite de un jucator de-a lungul unui sezon se sactioneaza cu o etapa suspendare a acestuia in competitia in care le-a primit si plata unei penalitati de 5 lei.

Fiecare cartonas negru luat separat se sanctioneaza cu suma de 10 lei.

Pentru cartonasele negre se aplica aceleasi sanctiuni ca si pentru cartonasele galbene, cu exceptia penalitatii pentru cumularea acestora care va fi de 10 lei.

Art 7. In cazul in care Organizatorul nu poate restabili ordinea va anunta de indata organele de politie. Toate persoanele implicate in acest scandal urmeaza a fi eliminate din competitie.

Art 8. Organizatorul si Presedintele Comisiei de arbitraj publica deciziile de suspendare , cartonasele acordate si sanctiunile pecuniare in termen de 24 de ore de la terminarea meciului in cauza pe site-ul www.ligaprieteniei.com, la sectiunea Decizii.

Art 9. Prietenii sanctionati pot contesta deciziile in termen de 24 ore de la publicarea pe site numai cu plata unei taxe de 25 lei.

Art 10.Comisia de Discplina este obligata sa solutioneze contestatia in termen de 3 zile sau pana la inceperea urmatorului meci al echipei in cauza.

Art 11. Echipele nu pot desfasura un meci pana nu achita sanctiunile pecuniare stabilite in sarcina acestora ori in sarcina componentilor acestora.

Art 12. In cazul in care o echipa nu achita penalitatile stabilite nu poate intra pe teren, ca urmare a neplatii penalitatilor financiare, urmand a fi eliminata din competitie si a achita taxele de meci pentru toate meciurile pe care le mai avea de disputat si 2000 de lei taxa pentru afectarea structurii sportive.

Art 13. Asociatia Liga Prieteniei pentru Educatie este singura in masura a aplica decizii de eliminare ale participantilor. Deciziile Asociatiei nu se pot contesta.

Art 14. Comisia de Disciplina poate reduce sanctiunile aplicate participantilor cu 1-5 etape de suspendare in cazul in care constata lipsa starii de recidiva, ori poate elimina sanctiunea in cazul in care constata inexistenta acesteia.

Art 15. Comisia de disciplina va fi formata din Presedintele Comisiei de Arbitraj sau Organizator, in functie de cine a aplicat sanctiunea si doi capitani ai echipelor alesi la inceputul sezonului. Cei doi capitani pot fi  inlocuiti de catre Asociatie in cazul in care se constata nerespectarea prezentului Regulament.

Art 15. Prezentul Regulament intra in vigoare incepand cu data de 01.09.2017.

 

 

ASOCIATIA LIGA PRIETENIEI PENTRU EDUCATIE

Close